Cluj Rezidential

Prețurile apartamentelor în luna aprilie: dintre marile orașe, doar Constanța a avut o evoluție general descendentă

Scăderi au mai avut loc și în alte centre regionale, însă doar pe câte un segment de piață (în majoritatea cazurilor, cel vechi), fără a afecta cursul general al lucrurilor.

Pe fondul măsurilor luate de autorități în contextul epidemiei declanșate de COVID-19, la nivel național s-a simțit, în luna aprilie, o tendință de scădere a prețurilor apartamentelor. Astfel, după un avans de 1,8% în martie, Indicele Imobiliare.ro a consemnat, în ultimele 30 de zile, un recul de 1,7% în întreaga țară, de la 1.391 de euro pe metru pătrat util, la 1.367 de euro pe metru pătrat. Această tendință generală de scădere nu a fost valabilă, însă, și în marile orașe, unde, în cele mai multe cazuri, valoarea medie a unui apartament s-a majorat față de martie (în ciuda unor scăderi consemnate pe câte un segment de piață, adesea cel vechi).

„În rândul marilor orașe, Constanța reprezintă excepția de la regulă: aici, prețurile solicitate de către vânzători s-au diminuat pe ambele segmente de piață analizate, astfel că și evoluția generală la nivel de oraș a fost una descendentă. În celelalte orașe, se observă un trend de scădere doar pe segmentul vechi, segment unde oferta suferă. În aprilie, au fost scoase la vânzare cu 46% mai puține apartamente vechi. De remarcat este că pragul de jos al cererii a fost atins în a doua săptămână din aprilie, moment în care numărul cumpărătorilor a reînceput să crească. Săptămâna trecută au fost cu 14% mai mulți cumpărători activi decât în săptămâna anterioară.”

Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro

București:

După un minus de 3,4% în martie, apartamentele disponibile spre vânzare în Capitală au înregistrat, în aprilie, un avans de 2%, de la o medie de 1.395 de euro pe metru pătrat util, la 1.423 de euro pe metru pătrat. Spre deosebire de luna anterioară, așteptările vânzătorilor s-au majorat pe ambele segmente de piață analizate: locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,9%, de la 1.369 la 1.382 de euro pe metru pătrat; după scăderea de 5,8% din martie, unitățile locative nou-construite au consemnat, pe de altă parte, un avans de 2,5%, de la 1.416 la 1.451 de euro pe metru pătrat util.

Brașov:

În orașul de la poalele Tâmpei, Indicele Imobiliare.ro relevă, pentru luna aprilie, o creștere de 1,8%, de la 1.198 la 1.219 euro pe metru pătrat util. În ciuda avansului general, apartamentele vechi s-au depreciat, în acest răstimp, cu 0,4%, de la 1.185 la 1.180 de euro pe metru pătrat util. Pe de altă parte, o locuință într-unul dintre ansamblurile rezidențiale nou-construite din Brașov a ajuns la o valoare medie de listare de 1.278 de euro pe metru pătrat.

Cluj-Napoca:

În luna aprilie, pretențiile vânzătorilor de apartamente din capitala Transilvaniei s-au majorat, per ansamblu, cu 1,5%, de la o medie de 1.826 de euro pe metru pătrat util, la 1.854 de euro pe metru pătrat. Prețurile nu au avut o tendință ascendentă pe ambele segmente de piață clujene: locuințele vechi s-au depreciat cu 0,9% (de la 1.820 la 1.804 euro pe metru pătrat util), în vreme ce unitățile locative nou-construite s-au apreciat cu 2,8% (de la 1.831 la 1.882 de euro pe metru pătrat).

Constanța:

Orașul de la malul mării este singurul dintre marile centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro în care apartamentele disponibile spre vânzare au consemnat, per ansamblu, o scădere luna trecută: este vorba despre un minus de 1,4%, de la 1.247 la 1.229 de euro pe metru pătrat util. Evoluții negative au fost consemnate pe ambele segmente de piață analizate: apartamentele vechi s-au depreciat cu 0,5% (de la 1.241 la 1.235 de euro pe metru pătrat), iar unitățile locative nou-construite cu 2,9% (ajungând să coste 1.220 de euro pe metru pătrat, față de 1.256 de euro pe metru pătrat la finele lui martie).

Iași:

În capitala Moldovei, Indicele Imobiliare.ro a înregistrat, per ansamblu, un avans de 2,5% în aprilie, de la 1.037 la 1.063 de euro pe metru pătrat util. În ultimele 30 de zile, locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,5%, de la 1.074 la 1.079 de euro pe metru pătrat. După un recul de 3% consemnat pe parcursul lui martie, apartamentele nou-construite s-au apreciat, pe de altă parte, cu 4,6%, ajungând la o medie de 1.055 de euro pe metru pătrat util (față de 1.009 euro pe metru pătrat util la finele lunii anterioare).

Timișoara:

În orașul de pe Bega, suma medie solicitată pentru un apartament, indiferent de anul de construcție, s-a majorat cu 1,1% pe parcursul lui aprilie, cifrându-se acum la 1.325 de euro pe metru pătrat util, față de 1.310 euro pe metru pătrat util. Apartamentele vechi de pe piața timișoreană s-au apreciat, în perioada analizată, cu 1,1%, de la 1.316 la 1.331 de euro pe metru pătrat util. Locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale, pe de altă parte, au cunoscut un avans mai ușor, de 0,2% mai exact, de la 1.294 la 1.296 de euro pe metru pătrat util.

articol preluat din https://www.imobiliare.ro/imoexpert/preturile-apartamentelor-in-luna-aprilie-dintre-marile-orase-doar-constanta-a-avut-o-evolutie-general-descendenta_db/?fbclid=IwAR3_CNk27kOP9whcXsHPjrmW8P1sP_IKpFbFjIePZMuVjgvyb62AwJ52cRk

Post a Comment